Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 1 au pus în executare, pe 13 martie, trei mandate de percheziţie domiciliară şi două mandate de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, prejudiciul fiind de aproximativ 25.000 de lei. În fapt, în perioada ianuarie – martie 2024, în Sectorul 1 ar fi fost comise mai multe infracţiuni de furt din autoturisme, cu precădere în apropierea cluburilor şi restaurantelor. Din cercetările şi investigaţiile efectuate, s-a stabilit că faptele ar fi fost săvârşite de către un bărbat, în vârstă de 53 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională. De asemenea, în cauză, a mai fost identificat un alt bărbat, în vârstă de 30 de ani, care ar avea calitatea de tăinuitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit comunicatului de presă al Poliţiei Capitalei, în sarcina celor doi bărbaţi a fost stabilită următoarea activitate infracţională:

„- la data de 12 ianuarie 2024, în intervalul 18.00-19.30, prin spargerea geamului portierei, bărbatul de 53 de ani ar fi pătruns într-un autoturism, care se afla în parcarea unui restaurant, situat într-un parc din Sectorul 1, de unde ar fi sustras o geantă ce conţinea un laptop, 2 hard disk-uri externe, 2 plicuri cu 7.384  de lei, precum şi alte bunuri, prejudiciul fiind de aproximativ 15.000 de lei.

- în după-amiaza de 1 martie 2024, în intervalul 18.30 - 20.30, prin metoda precizată, acelaşi bărbat ar fi pătruns în interiorul altei maşini, situată la intrarea parcului menţionat,  de unde ar fi sustras un laptop, în valoare de 5.000 de lei.

- în seara de 6 martie 2024,  în jurul orei 21.00,  bărbatul de 53 de ani ar fi pătruns în interiorul unui autoturism, parcat în apropierea unui club, din Sectorul 1, de unde ar fi sustras o geantă cu un laptop,  în valoare de aproximativ 5.000 de lei”. 

Din cercetări, a mai fost stabilit că cele trei laptop-uri  pe care bănuitul le-ar fi sustras, ulterior ar fi fost achiziţionate de către bărbatul de 30 de ani, cunoscând provenienţa acestora.

Bunurile ar fi fost înstrăinate, de către bărbatul de 30 de ani, prin încheierea unor contracte de amanet, acestea fiind identificate şi  ridicate de către poliţişti de la sediul societăţilor în cauză, conform sursei citate.

„În vederea completării materialului probator, la data de  13 martie 2024, au fost puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate obiecte şi înscrisuri cu valoare probatorie, respectiv telefoane mobile, contracte de amanet, articole vestimentare. Cei doi bănuiţi au fost depistaţi şi conduşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat, aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore. La data de 14 martie 2024, faţă de bănuiţi a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă  Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire”, mai indică sursa menţionată.

Poliţia Capitalei face precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.