Inspectoratul de Poliţie judeţean Braşov anunţă că face verificări în cazul tinerei cu handicap, internată într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov, care a ajuns la spital după ce a suferit arsuri prin opărire. Conform legiştilor, fata are nevoie de peste 20 de zile de îngrijiri medicale. Asociaţia ASUM reclamă că ar fi fost vorba despre o ”tentativă de muşamalizare” a acestui caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Luni, Poliţia judeţeană Braşov a anunţat că a deschis o anchetă, după ce oficialii DGASPC au înştiinţat instituţia despre acest caz.

”La data de 12 august a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Săcele au fost sesizaţi de către D.G.A.S.P.C. Braşov cu privire la  faptul că beneficiara unui complex de servicii din localitate, o tânără de 19 ani, a fost internată în data de 11 august a.c. la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, prezentând arsuri la nivelul corpului. În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuare în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului, sub supravegherea unităţii de parchet competente”, informează, luni, IPJ Braşov.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că primele date arată că tânăra, care cel mai probabil a fost opărită, a fost văzută de un medic legist care a constatat că are nevoie de 22-23 de zile de îngrijiri medicale.

Conform aceloraşi surse, mai mulţi angajaţi ai DGASPC Braşov au fost chemaţi la audieri.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Braşov, Lidia Mailat, a declarat, pentru News.ro, că tânăra de 19 ani este internată într-o căsuţă de tip familial din cadrul Complexului de Servici Brădet-Săcele.

”DGASPC Braşov a sesizat Poliţia pentru a stabili dacă este vorba sau nu de neglijenţă în serviciu, dacă sunt întrunite elementele unei infracţiuni. Ancheta este în desfăşurare. La acest moment noi nu ştim care este cauza acestei arsuri, se fac cercetări şi se va stabili ce s-a întâmplat acolo”, a declarat reprezentanta DGASPC Braşov.

Cazul tinerei în vârstă de 19 ani, a fost prezentat public de Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM), care vorbeşte despre o ”tentativă de muşamalizare” a acestei situaţii.

”O nouă tentativă de muşamalizare? Cam da, opinăm noi. Evenimentul s-a petrecut în seara zilei de joi, la orfelinatul din Brădet-Săcele! Martorii susţin că totul s-a petrecut în urma unei băi cu apă fierbinte. Asistenta medicală ar fi descoperit acest lucru în data de 11 august. În procesul verbal, încheiat la predarea serviciului, nu apare menţionat nimic despre acest incident. Din informaţiile pe care le avem, ulterior, după autosesizarea asistentei medicale, grupul nociv de la Brădet, Kiss Adela-Boga Irina-Ovidiu Munteanu-Crăciun Andreea ( apropiata directorului general adjunct Mihai Priboi, cel venit pe mână scurtă din serviciul condus de Adelina Văsioiu)) au adăugat la procesul verbal următoarele…,,menţionez că tânara (G.B) prezintă pete în zona gâtului şi a feţei, cu aspect de arsuri solare…!”; au scris reprezentanţii asociaţiei pe site-ul ASUM.

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a mers la Braşov, unde a vizitat-o pe tânără, ea afirmând că este un caz ” şocant” şi condamnând ”cu fermitate” ceea ce i s-a întâmplat fetei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.