Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că la Timişoara vor fi reluate intervenţiile chirurgicale pe cord deschis la copii, la Institutul de Boli Cardiovasculare, unde în prezent există patru săli de operaţie, din care două pot fi utilizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, într-o conferinţă de presă, că va fi semnat un contract cu o clinică din Italia pentru extinderea programului de operaţii pe cord la copii, la Timişoara.

"Există în acest moment la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara patru săli de operaţie. Două pot fi utilizate. Vineri am o întâlnire cu medicii de la Clinica San Donato din Italia. Vrem să extindem programul la Timişoara, astfel încât, în aprilie, cand vom semna contractul cu clinica din Italia, vom putea face operaţii pe cord la copii, la Timişoara. A existat un program, au fost făcute intervenţii, acum se va relua. Ministerul Sănătăţii va face investiţii astfel încât toate cele patru săli de operaţii să poată funcţiona", a spus Pintea.

Programul de cooperare între Ministerul Sănătăţii şi Clinicile San Donato a fost parafat încă din anul 2012. În baza acestui protocol, copiii cu probleme cardiace au acces la tehnici chirurgicale de ultimă oră, realizate de medicii italieni care vin în România pentru a face aceste intervenţii. Cooperarea mai prevede ca echipe complete formate din medici italieni cardiologi şi chirurgi cardiaci români să poată realiza intervenţii în centrele specializate din România.

În trecut, la Timişoara s-au făcut aproape 900 de intervenţii chirurgicale pe cord la copii şi tineri în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde, însă acestea au fost sistate. De asemenea, s-au împlinit 18 ani de la ultimul transplant de cord făcut la Timişoara.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.