Peste o mie de solicitări la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, 434 dintre ele în noaptea de Revelion, printre cazurile semnalate aflându-se 65 de probleme digestive şi zece accidente cauzate de petarde, potrivit managerului SABI, Alis Grasu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că, din data de 31 decembrie, de la ora 8.00 şi până pe data de 1 ianuarie, la ora 8.00, s-au înregistrat 1.053 de cazuri, iar dintre acestea, doar în noaptea de Revelion au fost 434 de intervenţii.

Astfel, din numărul total al cazurilor, aproape 700 au fost urgenţe, 56 de persoane se aflau într-un loc public atunci când au avut nevoie de ambulanţă, au fost două accidente auto, zece femei au fost transportate la spital pentru a naşte şi patru persoane au suferit traumatisme prin agresiune.

Alis Grasu a menţionat că s-au înregistrat şi zece accidente cu petarde, patru persoane ajungând la spital, şi 65 de probleme digestive.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a menţionat că noaptea de Revelion a fost mai liniştită ca în alţi ani, înregistrându-se mai puţine solicitări.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.