Peste 6.000 de persoane au mărşăluit, duminică seară, pe străzile municipiului Galaţi, coloana de manifestanţi ajungând inclusiv în unele cartiere, în timpul deplasării protestatarii scandând lozinci împotriva Guvernului, dar şi a intregii clase politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul manifestanţilor aflaţi în marş pe strada Brăilei, din municipiul Galaţi, a ajuns la peste 6.000 de persoane, iar din zona "Inelului de rocadă" protestatarii  şi-au continuat deplasarea pe strada Siderurgiştilor, ajungând inclusiv în cartierele Siderurgistilor, I.C.Frimu, Aviatiei sau Micro 40.

Protestarii au scandat "Să vă fie frică, strada se ridică", "Demisia"," Toate partidele, aceeaşi mizerie" sau "DNA să vină să vă ia" şi "Vrem o lege pentru toţi, nu făcută pentru toţi".

Pe parcursul deplasării prin cartiere, numărul manifestanţilor a început însă să scadă, ei urmînd să revină la sediul Prefecturii, locul unde a început acţiunea de protest.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.