Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, marţi, că 49.467 persoane au fpst vaccinate în ultimele 24 de ore, mai puţin de 20.000 cu prima doză. De asemenea, s-au raportat 27 de reacţii adverse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore, 19.248 persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 30.219 cu cea de-a doua. 36.312 persoane au primit serul Pfizer, 2.891 serul Moderna, 1.536 AstraZeneca şi 8.728 Johnson&Johnson.

Numărul peroanelor imunizate a depăşit 4 milioane. Potrivit CNCAV, până marţi, la ora 18.00, au fost vaccinate cu schema completă 4.036.699 persoane.

De la ultima raportare au fost înregistrate 27 de reacţii adverse, iar alte 145 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Până acum s-au folosit în total 8.337.812 doze de vaccin.

Medicul Valeriu Gheorghiţă afirmă că scăderea ratei de vaccinare exprimă, de fapt, scăderea dorinţei de vaccinare, iar cei implicaţi în campanie nu pot face "mai mult decât oamenii înţeleg că trebuie să facă".

"Problema fundamentală este în ceea ce priveşte încrederea oamenilor care este diminuată mult, în toţi aceşti zeci de ani, în autoritate în general şi acest lucru nu se câştigă peste noapte”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.