Penitenciarul Târgşor anunţă că a făcut modernizări în sectorul destinat întâlnirilor pe care deţinutele le au cu copiii lor. Anunţul oficialilor penitenciarului vine după ce Elena Udrea, încarcerată la Târgşor, a criticat condiţiile în care condamnatele sunt nevoite să petreacă timp cu copiii lor veniţi în vizită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 Potrivit unui comunicat dat publicităţii miercuri de Penitenciarul de Femei Târgşorul Nou, reamenajarea spaţiilor destinate vizitei s-a făcut ,,în conformitate cu obiectivele stabilite pentru anul 2022, în perioada august-noiembrie 2022”.

Conform documentului citat, au fost igienizate spaţiile din sectorul destinat vizitelor, fiind zugrăviţi si reparaţi pereţii, a fost schimbat întregul mobilier din acest sector, iar spaţiul destinat vizitelor între mame şi copii a fost dotat cu jucării şi amenajat ,,astfel încât sa ofere posibilitatea atât mamelor deţinute, cât şi copiilor vizitatori să petreacă timp în condiţii cât mai apropiate de mediul exterior”.

Reamenajarea sectorului de vizită a penitenciarului are loc la scurt timp după ce Elena Udrea a criticat dur condiţiile în care mamele deţinute sunt nevoite să petreacă timp cu copiii lor veniţi în vizită.

Potrivit oficialilor penitenciarului, dotările au fost realizate prin achiziţii din fondul unităţii de detenţie, dar şi cu sprijinul unui retailer de mobilă, care a asigurat dotarea cu mobilier în spaţiul de vizită.

În septembrie, Elena Udresa scria pe Facebook că ”legea stupidă obligă copiii să îşi vadă mamele deţinute din spatele unui “dispozitiv de protecţie” şi anunţa că, ajutată de Avocatului Poporului, până la modificarea legii, a obţinut o derogare de la conducerea ANP, astfel ca acum mamele se întâlnesc cu copiii lor fără geamul despărţitor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.