Un bărbat în vârstă de 41 de ani, pedagog la un liceu din judeţul Bihor, a fost înjunghiat de către o elevă, luni dimineaţă. Incidentul a avut loc în biroul directorului adjunct al unităţii de învăţământ, unde eleva, care are 16 ani, fusese chemată împreună cu mama sa pentru că avea „probleme de comportament”. Pedagogul a fost dus la spital, suferind o leziune în zona spatelui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Incidentul a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 9, într-un liceu din municipiul Oradea, agresoarea fiind o fată de 16 ani.
 „La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară, iar din primele investigaţii, a reieşit că, în urma unui conflict spontan, o elevă de 16 ani, din comuna Olcea, ar fi agresat un pedagog, un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Girişu de Criş, provocându-i, cu un cuţit, o leziune în partea dorsală. Evenimentul s-a întâmplat în timp ce eleva se afla în biroul directorului adjunct al unităţii şcolare, unde a fost chemată, împreună cu mama sa, pentru probleme de comportament”; informează Poliţia judeţeană Bihor. 
 Pedagogul înjunghiat a fost dus la spital.
Eleva fusese chemată la şcoală cu părinţii pentru că a fost surprinsă de supraveghetor cu un băiat, noaptea trecută, în internat.
 La ora transmiterii acestei ştiri, fata se află în custodia poliţiştilor de investigaţii criminale bihoreni.
 Aceştia au deschis dosar penal pentru infracţiunea de tentativă de omor, iar poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă fapta şi luarea măsurilor în consecinţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.