Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) Paul Anghel atrage atenţia asupra produselor fast-food şi îi sfătuieşte pe consumatori ca atunci când cumpără din magazinele sau restaurantele specializate astfel de produse să se asigure că vânzătorul este echipat corespunzător, cu halat de protecţie, bonetă şi, mai ales, mănuşi de protecţie curate sau de unică folosinţă. De asemenea, îi îndeamnă pe clienţi să verifice eticheta produsului şi ambalajul acestuia şi să compare preţul de la raft cu cel de pe bon, pe care să-l păstreze în cazul în care doresc să reclame calitatea produsului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pentru a achiziţiona produse de tip fast-food care să nu le pună sănătatea sau poate chiar viaţa în pericol, consumatorii trebuie să ţină cont de câteva sfaturi: la cumpărarea produselor din carne/carne tocată să acorde atenţie deosebită la aspectul produsului, să urmărească modul de etichetare, să nu cumpere produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilităţii minimale/datei limita de consum şi a ingredientelor alergene”, spune Paul Anghel.

Ei îndeamnă pe oameni să refuze produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare, să refuze produsele din carne pe care nu este înscrisă data de expirare sau dacă această este modificată sau depăşită şi să nu cumpere produse din carne tocată din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu poate asigura condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă cu care să fie justificată tranzacţia comercială şi riscă să achiziţioneze un produs neconform sau chiar nesigur care le poate afecta sănătatea.

Foto: Paul Anghel / Facebook
Foto: Paul Anghel / Facebook

"Trebuie urmărit, în cazul produselor alimentare, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observă unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătate şi anume existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele,  integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării, precum şi etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, termenul de valabilitate”, mai spune directorul ANPC.

În plus, spune Paul Anghel, înainte de a cumpăra alimente din magazine sau restaurante specializate, consumatorii trebuie să se asigure că vânzătorul este echipat corespunzător, respectiv cu halat de protecţie şi bonetă şi mănuşi curate sau de unică folosinţă. Oamenii trebuie să fie atenţi inclusiv la preţul afişat şi să verifice dacă acelaşi preţ este marcat şi pe bonul de casă.

"Şi un ultim sfat: să solicite şi să păstreze bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doreşte să reclame calitatea/siguranţă unui produs”, precizează directorul ANPC.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a declanşat o anchetă în cazul unui copil de trei ani care a murit la spital, acolo unde au ajuns şi părinţii lui, după ce ar fi mâncat shaorma de la un fast-food din Capitală.

Procurorii spun că există suspiciunea unei intoxicaţii cu o substanţă necunoscută, motiv pentru care cazul este considerat unul medico-legal.

Părinţii băieţelului au fost audiaţi sâmbătă seară la Poliţia Capitalei, iar surse judiciare spun că părinţii au sunat la ambulanţă după o noapte în care copilului i-ar fi fost rău şi le-au fi spus anchetatorilor că nu au apelat mai repede 112 deoarece băieţelul avea momente în care îşi revenea.

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, a declarat pentru News.ro că vineri seară comisarii din Bucureşti au fost în control la restaurantul fast-food de pe Şoseaua Vergului, de unde băieţelul care a murit şi părinţii lui au consumat shaorma, însă acesta era închis. Controlul ANPC s-a repetat şi sâmbătă, însă restaurantul era în continuare închis.

Şi la Iaşi, ancheta epidemiologică făcută de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) în urma îmbolnăvirii a 134 de persoane, după ce au mâncat de la un fast-food din oraş, arată prezenţa bacteriei Salmonella în sosurile preparate în incinta unităţii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.