Din joacă, patru băieţi cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, s-au urcat acoperişul Sălii Polivalente din municipiul Botoşani, iar într-un moment de neatenţie, oricare dintre ei ar fi putut să alunece şi să cadă de la o înălţime de aproximativ 20 de metri. Pompierii au reuşit să îi coboare, în siguranţă, pe toţi patru.
La caz a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu autospeciala de salvare de la înălţime.
Cei patru băieţi au fost coborâţi, în siguranţă, de pe clădire.Urmează ca poliţia să stabilească cum au ajuns acolo, mai indică sursa citată.




























