Patriarhul Daniel a reamintit credincioşilor, în cuvântul de la finalul Liturghiei oficiată duminică în Catedrala Patriarhală, importanţa exprimării votului la referendumul pentru familie, transmiţându-le: „Cei care nu aţi fost până acum la vot vă rugăm să mergeţi ca să nu fie prea târziu”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Patriarhul a reamintit că a votat sâmbătă şi i-a îndemnat pe credinicoşi să-şi exercite acest drept.

„Vă îndemnăm să mergeţi la vot şi să aveţi această onoare, să arătaţi libertatea şi dreptul acesta, să primiţi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru toată lucrarea cea bună. Să trăiţi întru mulţi ani”, a spus el.

Sâmbătă, în prima zi a referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie, prezenţa la urne a fost de 5,72% , iar duminică la ora 13:00, era de 11,67%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.