Pârtiile din Sinaia, deschise după o perioadă în care domeniul schiabil nu a fost practicabil, din cauza vântului

Pârtiile din Sinaia, deschise după o perioadă în care domeniul schiabil nu a fost practicabil, din cauza vântului

Pârtiile din staţiunea prahoveană Sinaia sunt deschise, marţi, după ce în ultimele trei zile domeniul schiabil a rămas închis, iar instalaţiile de transport pe cablu nu au funcţionat din cauza vântului puternic.

Administratorii domeniului schiabil al staţiunii Sinaia anunţă că pe pârtiile amplasate la 2000 de metri altitudine, în Munţii Bucegi, se schiază, după ce în ultimele trei zile pârtiile au rîmas închise.

„Sunt amenajate şi deschise toate pârtiile din golul alpin, exceptând Cocora şi Genune”, transmit, marţi dimineaţă, administratorii pârtiilor de la Sinaia, precizând că instalaţiile de transport pe cablu funcţionează.

Revizia telegondolelor, programată iniţial pentru ziua de marţi, a fost realizată cu o zi înainte, astfel încât turiştii pot schia la Sinaia. Cu toate acestea, numărul celor care au urcat la 2000 de metri altitudine pentru a profita de starea pârtiilor este unul redus.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră