O asociaţie din judeţul Dâmboviţa şi părinţii elevilor de la una dintre cele mai bine cotate şcoli din Târgovişte organizează, miercuri, un protest care se va desfăşura la sediile mai multor instituţii, între care Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Acţiunea urmăreşte să ceară măsuri concrete pentru stoparea fenomenului bullyingului în şcoli şi este organizată la scurt timp după ce autorităţile au decis mutarea la o altă şcoală a unui elev de clasa a treia care îşi agresa în mod constant colegii. ”Scopul şi rezultatul final aşteptat al protestului este de a determina instituţiile publice competente să acţioneze”, explică organizatorii, subliniind că transferul unui copil reprezintă doar o pasare a responsabilităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizaţia pentru Prioritizarea Educaţiei conform Normelor împreună cu mai mulţi părinţi de la Şcoala gimnazială Coresi din Târgovişte organizează, miercuri, un protest prin care vor să ceară autorităţilor măsuri ferme pentru oprirea fenomenului bullyingului în şcoli.

„Scopul şi rezultatul final aşteptat al protestului este de a determina instituţiile publice competente să acţioneze: Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Prefectură Dâmboviţa”, scriu organizatorii în anunţul prin care îi invită pe părinţi să li se alăture.

Acţiunea, care marţi a primit autorizaţie din partea Primăriei Târgovişte, se va desfăşura sub sloganurile: „Siguranţă în şcoli!”,  „Afară, bullingul din şcoală!”, „Siguranţă, nu ignoranţă!” şi „Ducem copiii la şcoala, să-nveţe, nu să moară!”.

Protestul va începe la ora 8, iar participanţii vor pleca se la sediul Şcolii Coresi şi vor trece pe la toate instituţiile pe care le consideră responsabile pentru adoptarea de măsuri vizând oprirea bullyingului.

Acţiunea are loc în contextul în care un copil de clasa a treia, acuzat că îşi bate colegii, că îi terorizează pe copiii mai mici, că târăşte cu ei pe jos şi îi loveşte cu capul de bancă a fost mutat de la şcoala Coresi la o altă şcoală.

Părinţii au povestit că băiatul aruncă cu ghivece, bate, intră peste colegi în baie şi i-a adus pe ceilalţi elevi în situaţia în care le este frică să meargă la şcoală. Unul dintre prinţi a povestit că la clasa copilului au ajuns „să nu mai facă şcoală, pentru că stau să vadă cum primeşte consiliere acest copil”.

Anterior mutării copilului, părinţii au protestat din nou, cerând ca acesta să fie expertizat psihiatric, să fie dus la o şcoală specială sau să intre în sistem home schooling.

„Cazul este muşamalizat”, a spus o mămică.

„Acest copil nu e agresat. Nimeni nu-l atinge. Acum trei ani, tot la fel s-a întâmplat a Şcoala 2. L-aţi adus de acolo aici d ce? Pentru că sunt la Consiliul Judeţean Părinţii?”, spune alt părinte.

Este a doua oară când elevul este mutat din şcoală în şcoală pe motiv că este foarte violent cu colegii şi chiar cu cadrele didactice.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.