Premierul Ludovic Orban anunţă că Guvernul discută despre posibilitatea deschiderii restaurantelor, întrucât situaţia în care acestea ar rămâne închise ar afecta şi mai mult activitatea hotelurilor. Aceasta ar putea avea loc "cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii”, afirmă el. El susţine că ar fi posibilă reluarea activităţilor culturale, în teatre şi cinematografe, însă ar fi "complicat” să se reia competiţiile sportive cu public, întrucât galeriile echipelor sunt "greu de controlat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Dezbatem în cursul acestei săptămâni, am solicitat punctul de vedere al specialiştilor, să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări, intenţia mea e în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, spre exemplu, să poată servi masa pe terasă. Riscăm să afectăm suplimentar hotelurile în cazul în care nu oferim condiţii de servire a mesei. De asemenea, analizăm şi posibilitatea reluării vieţii culturale în spaţii închise”, a declarat Ludovic Orban luni, la Digi 24.
 
Orban a arătat că, în ceea ce priveşte redeschiderea restaurantelor, aceasta va avea loc "cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii”.
 
El a explicat că se discută despre reluarea activităţii în teatre, cinematografe, instituţii de cultură „cu un set de condiţii” pentru reducerea riscului de răspândire şi cu un număr redus de participanţi.
 
"Cred că aici important e, probabil la sălile de spectacol, să ai în jurul tău câte un scaun liber”, a arătat premierul. 
 
În ceea ce priveşte evenimentele sportive, premierul a arătat că situaţia este una „complicată” pentru că pericolul la meciuri este faptul că galeriile sunt „foarte greu de controlat”. 
 
"Cântă, scandează, nu or să stea cu măşti pe figură, vă daţi seama. Şi galeriile sunt greu de controlat, e foarte complicat să asiguri respectarea regulilor în galerii, plus că e riscul foarte mare”, a afirmat Orban. 
 
Acesta a precizat că „dacă într-o localitate nu e niciun caz se poate ajunge la deschiderea competiţiilor sportive cu public”.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.