Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri, că trebuie să se adapteze cadrele didactice la noua situaţia generată de pandemie astfel încât să poată preda şi pentru copiii din clasă şi pentru care urmăresc lecţiile online. El a precizat că în timpul verii zeci de mii de cadre didactice au urmat cursuri pentru creşterea competenţelor digitale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Cadrele didactice trebuie să înţeleagă faptul că situaţia în care ne găsim este o situaţie în care trebuie să punem pe primul plan sănătatea copiilor şi trebuie să se adapteze astfel încât să poată să predea şi pentru copiii din clasă şi pentru copiii care urmăresc lecţiile online. Este foarte important acest lucru şi sunt convins că marea majoritate a cadrelor didactice au înţeles acest lucru, sunt mulţi care au participat la toate programele de training organizate pe perioada verii, zeci de mii de cadre didactice au participat la astfel de programe care au fost organizate fie de Casa Corpului Didactic, fie de organizaţii neguvernamentale care au fost acreditate să deruleze astfel de cursuri de creştere a competenţelor de predare pe digital, a competenţelor digitale şi permanent trebuie să înveţe”, a declarat Ludovic Orban, miercuri, într-o conferinţă de presă. 
 
El a precizat că vor mai exista lecţii difuzate online, manuale accesibile în modul online şi materiale interactive. 
 
“O să existe în afară de aceste lucruri, vor exista lecţii şi pe Televiziunea Naţională, vor fi lecţii difuzate pe online, sunt manuale, manuale vor fi accesibilie şi pe online, s-au făcut şi materiale interactive, o să fie o premieră, care vor avea o atractivitate suplimentară pentru elevi, trebuie să ne adaptăm”, a explicat Orban.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.