Aproximativ 3.000 de persoane protestează, vineri seară, la ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Victoriei din Timişoara, unde câţiva studenţi greci au luat cuvântul pentru a-şi arăta susţinerea faţă de manifestanţi. Oamenii se pregătesc să plece în marş prin oraş.
La ora transmiterii acestei ştiri, aproximativ 3.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei din Timişoara.

Câţiva studenţi greci au luat cuvântul în piaţă ca să transmită că sunt alături de manifestanţi.
Protestatarii strigă lozinci precum ”Referendum!”, ”Demisia!” şi ”Vrem să plece hoţii!”.
Dacă iniţial organizatorii au anunţat că vor întrerupe protestele, vineri seară ei au hotărât să iasă în stradă şi în week-end.
Oamenii se pregătesc să plece în marş prin oraş.
Protestul din Timişoara a început după ora 19.00, cu intonarea Imnului Naţional, iar la scurt timp după, organizatorii au citit lista cu cele opt revendicări pe care au depus-o în cursul zilei de vineri la Prefectura Timiş, şi care poartă numele de ”Proclamaţia România 2017+”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.