Salvatorii montani de la Salvamont Poiana Braşov anunţă că sâmbătă pe pârtiile din staţiune s-a înregistrat cel mai mare număr de accidente produse într-o singură zi, în ultimii ani. Peste douăzeci de persoane au avut nevoie de intervenţia Salvamont, iar zece dintre acestea au fost preluate de ambulanţe în urma leziunilor suferite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Cel mai mare număr de accidente înregistrat, într-o singură zi, din ultimii ani. Astăzi, 11.02.2023, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină în 23 de cazuri, în care au fost implicate 24 de persoane care s-au accidentat sau au rămas blocate în partea superioară. Dintre acestea, 10 au fost predate echipajelor Serviciului de Ambulanţă Judeţean sau SMURD, în vederea transportului către unităţile spitaliceşti, pentru examene medicale suplimentare”, informează, sâmbătă seară, Salvamont Poiana Braşov.
 
Salvatorii consideră situaţia ca fiind una paradoxală, numărul mare de accidente fiind înregistrat într-o  zi în care pârtiile sunt în stare excelentă, iar vizibilitatea pe domeniul schiabil a fost de asemenea bună.
 
Reprezentanţii Salvamont le reamintesc celor practică schi sau snowboard „să meargă cu viteză rezonabilă şi să o adapteze permanent condiţiilor de trafic, indiferent de cât de bună este pârtia”.
 
Ei atrag atenţia că, deşi în ultima vreme a nins, pârtiile sunt în continuare acoperite, preponderent, cu zăpadă artificială, fapt care, pe de o parte, permite dezvoltarea unor viteze mari, dar pe de altă parte toceşte repede canturile, făcând schiurile greu de controlat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.