Noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, spune că una dintre priorităţile mandatului său este stoparea defrişărilor ilegale, o altă prioritate fiind creşterea ratei de colectare selectivă a deşeurilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Noul ministru al Mediului, Costel Alexe, a afirmat joi, la preluarea mandatului, că una dintre priorităţile sale o reprezintă stoparea tăierilor ilegale de lemn.
 
"Voi face ca ministru tot ce-mi va sta în putinţă să oprim tăierile ilegale din România pentru că este o problemă stringentă. Am discutat cu colegii directori şi cred că cetăţenii români aşteaptă să fim implicaţi în a rezolva această problemă”, a spus Costel Alexe.
 
În acest context, ministrul spune că are deja în plan o serie de măsuri care ar ajuta la stoparea tăierilor ilegale.
 
"Privind trasabilitatea lemnului anul viitor bugetul de stat va cuprinde cu siguranţă sumele pentru achiziţia de hărţi satelitare (...) Montarea GPS-urilor pe maşinile care vor transporta materialul lemnos este obligatorie. Vom întări capacitatea de control a gărzilor forestiere, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire cu cei de la Romsilva, cu directorii de instituţii, m-am întâlnit cu reprezentanţii ONG-urilor şi vom forma grupuri de lucru pe acest subiect. Politicile de mediu ce ţin de păduri nu vor fi luate doar cu specialiştii din interior pentru că consider că în cadrul societăţii civile sunt oameni cu expertiză poate la fel de bună sau mai bună decât sunt colegii care astăzi fac parte din minister”, a afirmat Costel Alexe.
 
El a spus că personalul silvic trebuie "sprijinit logistic” prin dotarea cu arme letale sau neletale, astfel încât să nu se repete cazurile în care pădurari au fost ucişi de către hoţii de material lemnos.
 
În ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor, noul ministru al Mediului susţine că doar 13,81% din deşeuri sunt reciclate, în condiţiile în care anul viitor este stabilită o ţintă de reciclare de 50 la sută, în caz contrar România riscând o procedură de infringement al cărei cost anual este de 70 de milioane de euro.
 
"Chem pe toţi cei din societatea civilă, din administraţiile locale, instituţiile din subordine să vedem de ce nu funcţionează şi ce trebuie să corectăm. În loc să reciclăm, să valorificăm deşeurile, astăzi în România importăm pet-uri din afară şi ori le vedem pe lacuri, ori le întâlnim pe potecile de munte, ori le vedem pe marginea drumurilor. 70 la sută ajung la groapa de gunoi”, a afirmat Costel Alexe.
 
Ministru Mediului a anunţat, de asemenea, că miercuri "s-a reuşit deblocarea” programului ”Casa verde fotovoltaice”, iar toate sumele au fost epuizate, mai puţin regiunea Bucureşti-Ifov unde "încă a rămas un rest din buget”.
 
Programul prevede instalarea a 25.000 de sisteme pentru panouri fotovoltaice.
 
La rândul său, premierul Ludovic Orban a afirmat, la preluarea mandatului de către Costel Alexe, că problematica mediului înconjurător reprezintă o prioritate pentru Guvern.
 
Orban a criticat politicile de mediu adoptate de guvernele anterioare.
 
"Susţinem toate demersurile Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru îndeplinirea obiectivelor şi mai ales pentru oprirea procedurilor de infringement care toate au fost iniţiate din cauza faptului că în ultimii mulţi ani miniştrii Mediului nu şi-au făcut treaba şi nu au înţeles că trebuie să respectăm reglementările la nivel european, standardele de mediu şi că avem obligaţia de a stabili programe care să ducă la îndeplinirea acestor obiective”, a spus Orban.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.