Un nou focar de infectare cu virusul SARS-COV-2 a fost depistat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, unde şase persoane de la Secţia de Ortopedie au fost diagnosticate cu COVID-19. În judeţul Prahova s-au înregistrat, de asemenea, alte două decese, la pacienţi cu comorbidităţi

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova, a fost identificat un nou focar de infectare cu SARS-CoV2, într-una din secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde, până în prezent, au fost confirmate 6 persoane dintre cele 49 testate. În vederea prevenirii raspândirii infectării au fost adoptate următoarele măsuri: testarea întregului personal şi a pacienţilor secţiei, dezinfecţia spaţiilor, izolarea contacţilor direcţi”, a anunţat joi Prefectura Prahova

Surse medicale au declarat pentru News.ro că este vorba despre cadre medicale care au fost infectate.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Tot în judeţul Prahova au fost înregistrate două decese cauzate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, fiind vorba despre un bărbat de 66 de ani şi p femeie de 60 de ani, ambii suferind şi de alte afecţiuni. Numărul morţilor din cauza SARS-COV-2 în judeţul Prahova ajunge, astfel, la 46 de la începutul pandemiei.

În spitalele din judeţ care tratează bolnavi diagnosticaţi cu COVID-19, în secţiile de Terapie Intensivă, sunt internaţi 20 pacienţi dintre care 12 sunt intubaţi. Au mai fost transferaţi încă doi pacienţi în stare critică de la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

În ultimele 48 de ore au fost transferaţi, în total, pe secţiile ATI din judeţul Prahova, 5 pacienţi (patru de la spitale din Bucureşti şi unul de la Târgovişte).

De la începutul epidemiei, la nivelul judeţului Prahova, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV 2 un număr de 920 persoane, 174 fiind declarate vindecate şi externate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.