Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), spune că nu poate critica toate prevederile noului Cod Fiscal şi că se demilitează de cei care îl "contestă în bloc", dar că ceea ce îl deranjează este că ”oraşele motor” rămân fără bani şi că se va consulta cu colegii săi pentru a vedea ce reacţie poate avea, "dincolo de luarea de poziţie".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Analizez şi mă consult cu colegii, să văd ce reacţie putem avea, dincolo de cea prin luarea de poziţie publică, în toate felurile, împotriva acestei prevederi din noul Cod Fiscal. Eu mă delimitez de cei care atacă în bloc Codul Fiscal. Nu toate prevederile din Codul Fiscal nou sunt greşite. (...) Ce critic eu e faptul că prin prevederile acestui Cod se iau banii oraşelor mortor ale societăţii romaneşti”, a declarat Nicolae Robu, pentru News.ro, întrebat despre demersul primarului Mihai Chirica, de a da în judecată Guvernul.

Edilul Timişoarei spune însă că dacă va fi micşorat impozitul pe venit nu se vor putea realiza lucrări importante de infrastructură.

”Lărgirea celor două pasaje, o mulţime de lucrări pe care le-am făcut în oraş, banii pentru amenajarea spaţiilor spitaliceşti, pentru dotarea lor, reabilitarea clădirilor şcolare, dotarea lor, pentru intervenţiile în clădirile instituţiilor culturale, pentru aproape tot ce facem, reprezintă venituri în cea mai mare parte din cota ce revenea bugetului local din impozitul pe venit recoltat pe raza municipiului Timişoara. Dacă acest venit ce se strânge pe raza municipiului Timişoara scade prin micşorarea impozitului de la 16 la 10 la sută nu mai putem face tot ce am făcut până acum. Nu trebuie să ne promită premierul că ne dă el, eu vorbesc depersonalizat. Nu mă interesează cine e prim-ministru, acum e domnul Tudose, într-o zi va fi un prim-ministru liberal”, a afirmat Robu.

Primarul municipiului Timişoara mai spune că societatea românească ar trebui să funcţioneze pe principiul descentralizării, adică oraşele motoc să nu mai depindă de decizia unui prim-ministru sau ministru.

”Nu e normal să depindă aceste oraşe motor de decizia unui ministru sau prim-ministru. E normal ca societatea românească să funcţioneze pe principiul decentralizării. Banii trebuie să rămână în altă proporţie aici. Nu trebuia decât să se ridice cota parte din impozitul pe venit care rămâne aici de la 41,65%, la 60%. Eu am calculat la 66,8% ca să nu ne scadă deloc veniturile. Cred că Ordonanţa de Urgenţă care promovează noul cod fiscal trebuie să intre rapid în Parlament pentru aprobare şi să se facă modificările. Eu pe asta mă concentrez. Nu am atacat nici că se mută de la angajator la angajat obligaţiile fiscale”, a mai spus primarul liberal.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, marţi, că va da în judecată Guvernul şi va cere instanţei să nu se aplice ordonanţa cu privire la modificările Codului Fiscal. El a afirmat, pentru News.ro, că ordonanţa emisă săptămâna trecută de Guvern va avea ca efect umilirea administraţiilor locale faţă de centru şi că, pentru a obţine bani, va trebui să te ”căciuleşti” în permanenţă.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.