Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seară, că s-a făcut o evaluare a mortalităţii cauzate de coronavirus şi ”nu suntem chiar aşa de sus”. Ministrul face apel pentru prezentarea precoce la medic. ”Cei din Terapia Intensivă sunt cei care numără decedaţii, sunt cei în spatele cărora se dă cea mai mare luptă”, afirmă Nelu Tătaru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seară, la Digi 24, că s-a făcut o evaluare a mortalităţii cauzate de coronavirus. 

”Mortalitatea am evaluat-o în toată această perioadă. Chiar erau discuţii că în ultimele 2-3 săptămâni avem o mortalitate crescută, mai mare decât în UE. Atunci am făcut evaluarea pe tot parcursul acestei pandemii şi să vedem că nu suntem chiar aşa de sus, dar a venit o vară cu o relaxare, cu o transmitere comunitară accentuată, cu un număr mare de cazuri, cu o decompensare a patologiilor cronice pe care le aveau aceşti pacienţi care s-au infectat şi atunci cu Terapia Intensivă plină. Cei din Terapia Intensivă sunt cei care numără decedaţii, sunt cei în spatele cărora se dă cea mai mare luptă ne şi atunci ar trebui să gândim că prezentarea la medic ar trebui să se facă precoce”, a declarat Tătaru.

Aesta consideră că ”bolile cronice trebuie ţinute în frâu şi trebuie reevaluate periodic”.

”Această vară a fost vara în care, ori de teamă, ori din nişte repercusiuni nedorite, aceşti pacienţi cu boli cronice nu au mai consultat medicul specialist sau medicul de familie şi atunci infecţia SARS-COV- 2 nu a făcut decât să îi decompenseze”, a mai afirmat ministrul.

Până astăzi, 14 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 104.187 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De asemenea, 4.185 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.