Un adolescent în vârstă de 17 ani a murit şi alţi doi tineri au fost răniţi, în judeţul Neamţ, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp şi apoi s-a răsturnat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ a anunţat că poliţiştii din Piatra Neamţ au fost sesizaţi duminică, cu privire la producerea unui accident rutier, în localitatea Războieni. 
“Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, un autoturism condus de un tânăr, de 19 de ani, din Războieni, din direcţia Războieni spre Piatra-Neamţ, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp şi răsturnându-se în afara părţii carosabile.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul unui minor de 17 ani, pasager în autoturismul în cauză, rănirea conducătorului auto şi a altui pasager, în vârstă de 22 de ani”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ. 
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut accidentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.