Municipiul Focşani şi alte 5 localităţi din judeţul Vrancea au intrat în scenariul roşu, după ce incidenţa cumulată a îmbolnăvirilor cu coronavirus a depăşit trei cazuri la mia de locuitori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, potrivit autorităţilor din Vrancea, au intrat în scenariul roşu, cu o serie de restricţii valabile timp de 14 zile,  municipiul Focşani şi localităţile Soveja, Câmpineanca, Obrejiţa, Odobeşti şi Vintileasca.

În aceste 6 localităţi cu numeroase cazuri de COVID 19, autorităţile impun o serie de măsuri, iar forţe de ordine din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vrancea şi Poliţiei Locale vor fi mobilizate în misiuni de verificare.

În această perioadă, pentru protecţia cetăţenilor, vor fi realizate dispozitive eficiente care să prevină orice incident şi care să intervină în cazul nerespectării măsurilor instituite.

Măsurile dispuse de autorităţi sunt cele prevăzute de actele normative n vigoare: interzicerea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concrete; interzicerea evenimentelor culturale, oprirea activităţii cu publicul la operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor.

Totodată, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Conform celei mai recente raportări a Grupului de Comunicare Strategică, în judeţul Vrancea, de la debutul pandemiei s-au infectat cu coronavirus 4.495
de persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.