Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că distribuirea iodurii de potasiu este o măsură responsabilă şi echilibrată. El a precizat că sunt multe ţări care se preocupă de asigurarea aprovizionării cu iodură de potasiu a populaţiei, care ar putea fi expusă în cazul unei alerte radioactive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, ce informaţii noi are despre distribuţia pastilelor de iod. 

“Pot să vă spun după data de întâi octombrie, când vom avea o raportare pentru luna septembrie. Ultima dată când am dat o declaraţie crescuse de 180 de ori distribuţia de la 1.200 la peste 200.000 de persoane care au apelat la medicul de familie ca să obţină prescripţie. Rămâne de văzut. Eu cred că e o măsură responsabilă, echilibrată”, a afirmat ministrul Sănătăţii.  

El a precizat că sunt multe ţări în zonă care se preocupă de asigurarea aprovizionării cu iodură de potasiu a populaţiei. 

“Sunt multe ţări din zonă de la noi care se preocupă de asigurarea aprovizionării cu iodură de potasiu a populaţiei, care ar putea să fie potenţial expusă în cazul unei alerte radioactive. Dar, sigur, asta nu înseamnă că avem, aşa cum au fost interpretate spusele mele acum câteva săptămâni, că avem informaţii confidenţiale, că acest lucru ar urma să se întâmple iminent. Nu avem astfel de informaţii, dar asta nu înseamnă că nu e bine să fim precauţi şi să avem la dispoziţie astfel de micro-comprimate pentru persoanele cu vârsta de până la 40 de ani”, a transmis Alexandru Rafila. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.