Ministrul Sănătăţii afirmă că a primit sesizări din partea unor bolnavi de cancer care în această perioadă se confruntă cu dificultăţi în a-şi procura tratamentul. Ea anunţă că a dispus măsuri pentru simplificarea modului în care unele medicamente oncologice, care în prezent necesită autorizaţii de nevoi speciale, să poată fi puse pe piaţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am preluat aceste sesizări şi am făcut primele demersuri pentru a asigura acces la aceste câteva medicamente care sunt mai greu disponibile în piaţă în acest moment. Cauzele sunt multiple, unele ţin de faptul că sistemul de aprovizionare cu medicamente a fost fragilizat aşa cum a fost fragilizată această companie naţională care are rol de distribuţie şi vorbim de UNIFARM”, a afirmat Mihăilă.
Ea susţine că a transmis către UNFARM o solicitare în sensul renunţării la autorizaţiile de nevoi speciale necesare pentru introducerea în ţară a acestor medicamente. 
„Ca prime măsuri de corecţie am transmis către UNIFARM o solicitare de a renunţa la autorizaţiile de nevoi speciale – este o formă prin care unele dintre aceste medicamente sunt aduse în ţară – şi de a liberaliza practic accesul la aceste autorizaţii de nevoi speciale şi de a permite accesul şi altor distribuitori. Este o măsură care va avea efect în cel mai scurt timp şi o folosim pentru aceste condiţii, dar avem în plan şi măsuri care să rezolve problema de sistem. În primul rând, lista medicamentelor esenţiale, listă care a fost introdusă în 2016, listă care a fost actualizată şi care urmează să fie publicată printr-un nou ordin în zilele următoare. Aceste medicamente esenţiale au preţul calculat conform unei alte metodologii şi permite, de fapt, distribuitorilor şi furnizorilor să pună pe piaţă aceste medicamente la un preţ care să fie pentru ei convenabil şi să reducă astfel riscul de a exista deficienţe ale acestor medicamente în piaţă”, a adăugat ministrul. 
Ioana Mihăilă  anunţă totodată că a pregătit un nou Ordin care va reglementa „o procedură abreviată de autorizare de punere pe piaţă de medicamentelor” pentru a evita eliberarea prea multor autorizaţii de nevoi speciale, cum este cazul medicamentelor oncologice care în acest moment se găsesc foarte greu.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.