Ministrul Mediului, Tánczos Barna, anunţă, pentru primăvara acestui an, o amplă acţiune de curăţenie la nivel naţional, în cadrul căreia vor fi colectate selectiv deşeurile şi la care sunt invitate să participe toate autorităţile locale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În primăvara anului 2022, adică anul acesta, pregătim o campanie naţională de Curăţăm România, unde toate autorităţile publice vor fi invitate să participe, aceleaşi două săptămâni, când va trebui să colectăm toate cauciucurile din toate colţurile, din toate gospodăriile, tot ce înseamnă plastic, tot ce înseamnă sticlă, separat, selectiv, zile stabilite, organizată logistica, preluarea acestor transporturi către reciclatori şi depozitarea transporturilor care nu mai pot fi reciclate, trebuie să înţeleagă fiecare comunitate că depinde de noi”, a declarat ministrul Mediului, marţi seară, la Digi 24.
 
Tánczos Barna a anunţat că ministerul va derula un program cu un buget de 10 milioane de lei al cărui rol este acela de a comunica oamenilor despre colectarea selectivă, despre responsabilitatea individuală, despre separarea deşeurilor biodegradabile de cele reciclabile.
 
"Revoluţia trebuie să vină pe două paliere: revoluţia mentală, unde ne schimbăm noi, ca cetăţeni (...) şi dezvoltarea infrastructurii şi asigurarea serviciilor (la nivelul autorităţilor locale – n.r.)”, a afirmat ministrul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.