Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a avut o întâlnire de lucru, joi, cu omologul său austriac, Gerhard Karner. Discuţiile celor doi oficiali au fost axate pe subiectele de interes comun aflate pe agenda bilaterală, cu accent pe aplicarea Deciziei Consiliului privind ridicarea controalelor la frontiera aeriană şi maritimă, combaterea migraţiei ilegale şi intensificarea cooperării poliţieneşti, ca bază pentru perspectiva ridicării controalelor şi la frontierele terestre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform comunicatului de presă al MAI, ministrul Predoiu a evidenţiat foarte buna cooperare bilaterală, intensificată, cu Austria, în domeniul Afacerilor Interne, ce se desfăşoară în parametrii agreaţi în cursul anilor anteriori. Oficialul român a evidenţiat măsurile luate de partea română pentru a asigura implementarea fără probleme a Deciziei de aderare a României cu frontierele aeriene şi maritime începând cu data de 31 martie 2024, precum şi cele referitoare la punerea în aplicare a declaraţiei trilaterale agreate în luna decembrie 2023.

Eforturile susţinute ale părţii române au avut rezultate concrete, şi anume reducerea în continuare a numărului de sosiri ilegale la frontierele României, tendinţă confirmată, de altfel, şi de Agenţia FRONTEX.

Măsurile naţionale, dublate de cele implementate împreună cu Agenţia FRONTEX şi Comisia Europeană reconfirmă angajamentul României de a acţiona cu determinare pentru a asigura protecţia frontierelor externe ale UE şi, implicit, securitatea cetăţenilor UE, mai spune sursa citată.

La întrevederea cu omologul austriac, ministrul Predoiu şi-a exprimat deschiderea deplină pentru continuarea cooperării cu Austria şi alte state membre sau parteneri din regiune în domenii precum combaterea migraţiei ilegale, protecţia frontierelor, dimensiunea externă a migraţiei şi cooperare poliţienească.

La rândul său, ministrul Karner a confirmat foarte buna cooperare dintre cele două ţări şi deschiderea fără rezerve de a lucra în continuare pe toate subiectele de interes comun.

Cei doi oficiali au stabilit să continue întâlnirile bilaterale directe în mod frecvent şi constant pentru atingerea obiectivelor comune.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.