Ministrul Educaţiei, Daniel David, admite că ”per ansamblu” veniturile din educaţie se vor reduce, însă subliniază că profesorii titulari care nu erau plătiţi înainte la plata cu ora vor avea aceleaşi venituri. Ministrul avansează ideea ca, din anul şcolar 2026-2027, modalitatea de plată cu ora să se schimbe, în funcţie de anumite criterii.
Ministrul Educaţiei a declarat, luni seară, la Antena 3, că ”salariul nu se va modifica” în sistemul de educaţie, în urma schimbărilor adoptate ca parte a măsurilor fiscal-bugetare, fiind afectaţi cei care au fost încadraţi la plata cu ora.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”Şi nu toţi au avut plata cu ora. Dintre titulari, cred că în jur de 40 şi ceva la sută mai luau şi plata cu ora. Nu aveau toţi plata cu ora. Deci salariile nu se modifică şi, aşa cum am spus şi când am discutat în zona asta de măsuri de criză, condiţia mea a fost că nu dăm oameni afară, nu reducem salariile şi că orice măsură trebuie să fie ghidată de principiul raţionalităţii, adică să găsesc practica respectivă în Uniunea Europeană, chiar dacă nu corespunde celor mai bune practici europene, să pot spune: aşa găsim şi în Finlanda sau în Franţa sau în Germania sau în Irlanda, dar să nu fie ceva în care noi luăm nişte măsuri şi sunt complet rupte de orice se întâmplă în Uniunea Europeană. Deci altfel spus, salariile pentru titulari n-au de ce să se modifice, rămân aceleaşi. Este drept, plata cu ora în acest moment scade, dar repet, nu toţi titularii aveau plata cu ora”, a afirmat Daniel David.
El a admite că ”per ansamblu, dacă vrem să spunem aşa, veniturile se vor reduce într-adevăr” în sistemul de învăţământ.
Ministrul a avansat ideea ca, din anul şcolar 2026-2027, modalitatea de plată cu ora să se schimbe, în funcţie de anumite criterii. David a spus că ”o temă de gândire” ar fi cea legată de plata în funcţie de condiţiile de lucru, în cazul cadrelor didactice.
”Pentru profesori ar trebui, poate, să gândim diverse sume diferenţiate pentru plata cu ora, de anul viitor, din bugetul din 2026, în funcţie de mediul în care lucrezi. Una este mediu rural, alta este, poate, mediu urban. Şi asta ar putea să fie o temă de gândire”, a mai spus Daniel David.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.