Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, spune că există posibilitatea ca suspendarea cursurilor elevilor să fie prelungită în contextul crizei declanşate de coronavirus. Anisie a mai anunţat că, pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, vor fi lecţii online, în parteneriat cu TVR, de săptămâna viitoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Monica Anisie a declarat, sâmbătă seară, la Digi 24, că există posibilitaeta de a se prelungi suspendarea cursurilor. 

“Am precizat că există posibilitatea prelungirii a suspendării cursurilor. De altfel, lucrez împreună cu echipa mea să identificăm cele mai bune măsuri care să vină în sprijinul elevilor şi cadrelor didactice şi în felul acesta să se amelioreze efectele produse de această situaţie”, a afirmat Anisie. 

Ea spune că a realizat un parteneriat cu TVR pentru a facilita accesul la educaţie pentru copiii care nu pot avea acces la platformele online.

“Pentru perioada suspendării cursurilor, am identificat mai multe soluţii în aşa fel încât această situaţie specială în care ne aflăm să nu afecteze foate mult învăţarea. Am apelat, astfel, la utilizarea platformelor online puse la dispoziţie gratuit de către mai multe companii. Suplimentar, însă, am realizat un parteneriat cu Televiziunea Română tocmai pentru a facilita accesul la educaţie şi pentru acei copii care nu pot acces la platformele online. Deja au început filmările, avem profesori voluntari şi de luni vor fi primele emisiuni de predare-învăţare.  Pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a vor fi lecţii online, în parteneriat cu TVR”, a mai spus ministrul Eduicaţiei.

Cursurile în învăţământul preuniversitar sunt suspendate în perioada 11 - 22 martie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.