Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, va pedala, miercuri, alături de Adrian Măniuţiu, alăturându-se Asociaţiei Povestaşii şi membrilor Invictus România în proiectul ”Pedalăm pentru Invictus 2017 – o poveste despre învingători”, care are ca scop strângerea fondurilor necesare celor 5 reprezentanţi ai României care vor să participe în anul 2017 la Jocurile Paralimpice din Canada, întrucât anul acesta nu au avut sprijinul şi resursele necesare pentru a fi prezenţi la competiţia din Florida.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Astfel că miercuri, pe traseul care începe de la bucla din spatele mall-ului Baneasa, pe Calea Nicolae Filip, Mihnea Motoc îl va însoţi pe bicicletă pe Adrian Măniuţiu – realizator şi prezentator al emisiunii TV ”Income Magazine” şi principal actor al proiectului, în tura lui de 10 kilometri pe care vrea să îi parcurgă în sesiunea de miercuri seara", anunţă organizatorii.

În perioada iunie – septembrie 2017 realizatorul TV Adrian Măniuţiu va pedala 2017 kilometri, împreună cu prieteni pasionaţi de ciclism, personalităţi din diverse domenii, oameni de afaceri, vedete sau oricine doreşte să se alăture cauzei. Fiecare din cei 2017 kilometri va putea fi cumpărat online în schimbul sumei de 25 de euro, de către orice persoană care doreşte să se implice, până când se va strânge suma necesară participării la Jocurile Paralimpice 2017 – 50.000 de euro. Banii vor fi destinaţi achiziţionării de echipamente specifice: protezele pentru alergare, adaptoarele pentru echipamentele sportive deja existente, biciclete speciale pentru invalizi; precum şi pentru suplimentele alimentare de care aceştia au nevoie.

Cei 2017 kilometri vor fi parcurşi de către Adrian Măniuţiu în drum către birou, seara, în weekend, în vacanţe, în ture spontane sau organizate şi vor putea fi achiziţionaţi pe Facebook, de pe pagina lui Adrian Măniuţiu, acolo unde sunt şi contorizate în permanenţă distanţele parcurse.

Asociaţia Povestaşii este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, cu principalul obiectiv să facă istoria atrăgătoare şi inteligibilă pentru copii, adolescenţi şi pentru părinţii acestora. Asociaţia s-a înfiinţat şi funcţionează sub înaltul patronaj al academicianului Dinu C. Giurăscu. 

Invictus România desfăşoară activităţi umanitare cu ocazia zilelor cu semnificaţie istorică, pentru strângerea de fonduri în scopul de a trimite luptători răniţi în Afganistan sau Irak  la jocurile paralimpice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.