Ministerul Sănătăţii anunţă că a distribuit o nouă tranşă de Remdesivir, Tocilizumab şi Favipiravir în spitalele care tratează pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Sănătăţii, este vorba despre 5.191 de flacoane de Remdesivir de 100 mg care vor ajunge în 72 de spitale din toată ţara, pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-Cov-2 cu forme medii de boală.

"Criteriile de repartizare ale medicamentului au ţinut cont de necesarul minim de flacoane/pacient tratat şi de numărul pacienţilor internaţi, confirmaţi, în secţii şi în ATI care necesită administrare", a precizat sursa citată.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a arătat că a semnat cu furnizorul un contract pentru 1.500 de flacoane de 80 mg. si 40 de flacoane de 200 mg. de Tocilizumab.

"Mâine dimineaţă, direcţiile de sănătate publică vor putea începe să ridice medicamentul din depozitele S.C. Unifarm S.A. pentru ca, mai apoi, să îl repartizeze unităţilor sanitare care tratează pacienţi cu forme medii şi severe de boală", au adăugat reprezentanţii MS.

De asemenea, 48.500 de cutii de Favipiravir vor ajunge în 279 de spitale, în urma semnării contractului de donaţie dintre MS şi Terapia S.A. Cluj-Napoca.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.