Părinţii de gemeni, tripleţi şi multipleţi vor avea beneficii în plus după ce Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a OUG nr. 164/2022. Actul normativ prevede suplimentarea cu 50% a indemnizaţiei lunare pentru copiii născuţi din sarcini gemelare, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil în condiţiile prevăzute de lege.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Normele metodologice adoptate clarifică şi procedura în cazul cumulului de drepturi pentru copiii între 0-2 ani şi copiii de la 3 la 7 ani. Mai exact, majorarea se acordă şi în cazul copiilor născuţi în timpul în care părinţii primesc deja indemnizaţia pentru creşterea altui copil.

De asemenea, sunt acordate unele facilităţi fiscale pentru părinţi prin majorarea nivelului de la care pot fi impozitate veniturile ce pot fi obţinute de părinte în perioada concediului pentru creşterea copilului. Astfel, plafonul urcă de la 6.500 de lei la 10.512 de lei.

Hotărârea adoptată de Executiv asigură aplicarea prevederilor prin care a fost transpusă în legislaţia naţională Directiva (UE) 2019/1158/19 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului  şi care vizează repartizarea echitabilă a responsabilităţilor de îngrijire a copilului între bărbaţi şi femei, asigurarea unui echilibru între viaţa profesională şi cea privată a acestora şi creşterea posibilităţii ca părintele care nu a solicitat iniţial concediu pentru creşterea copilului să îşi exercite acest drept.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.