Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat, vineri, că a lansat Programul Naţional pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învăţământul liceal de stat, particulare şi confesionale, prin care directorii acestor licee vor putea propune noi modele de studiu şi inovaţii educaţionale, îmbunătăţind astfel planurile-cadru deja aprobate. „Facem un pas important în zona de descentralizare în învăţământul preuniversitar şi sper să avem cât mai mulţi directori care să-şi dorească să facă pasul acesta. Dăm şcolilor posibilitatea să inoveze şi să flexibilizeze mai mult oferta proprie, fiind parte din acest program. Avem nevoie să intrăm în logica „şcolii pentru copii”, afirmă ministrul Daniel David.
Potrivit ministerului Educaţiei, liceele de stat, particulare sau confesionale se pot înscrie în Programul Naţional până pe 5 ianuarie 2026, cu condiţia ca unităţile respective să funcţioneze la forma de învăţământ cu frecvenţă la zi, inclusiv cele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, clase cu studiu intensiv sau bilingv, unităţi care funcţionează în baza unor acorduri guvernamentale, unităţi de învăţământ liceal special şi cele care implementează diverse alternative educaţionale.
Intervenţiile-pilot pot fi adoptate şi adaptate pentru toate filierele, profilurile şi specializările/calificările profesionale existente în cadrul unei unităţi de învăţământ sau pentru o parte selectată a acestora, inclusiv o parte selectată a claselor cu acelaşi profil sau aceeaşi specializare/calificare profesională.
„Facem un pas important în zona de descentralizare în învăţământul preuniversitar şi sper să avem cât mai mulţi directori care să-şi dorească să facă pasul acesta, testând inovaţii educaţionale şi noi modele curriculare. Avem planuri-cadru noi deja aprobate, însă dăm şcolilor posibilitatea să inoveze şi să flexibilizeze mai mult oferta proprie, fiind parte din acest program. Avem nevoie să intrăm în logica «şcolii pentru copii», iar această pilotare este una dintre modalităţile prin care putem să dăm sens real şcolii, printr-o arhitectură curriculară care să răspundă particularităţilor copiilor pe care îi are şi să avem şcoli adaptate lumii acesteia, prin flexibilitatea pe care o poate oferi această pilotare”, declară ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David.
Programul, care are o durată maximă a intervenţiilor-pilot de maximum cinci ani, îşi propune experimentarea unui nou model de curriculum naţional structurat pe opţiuni orizontale echivalente, care urmăresc aceleaşi finalităţi ale nivelului de învăţământ liceal, susţinerea unor mecanisme de testare, pilotare şi evaluare a intervenţiilor curriculare şi pilotarea unor noi modele de management educaţional descentralizat.
Potrivit Ministerului Educaţiei, durata minimă a pilotării este de cinci ani, iar termenul limită de înscriere în program a liceelor care vor fi selectate este 15 ianuarie 2026.
Toate propunerile trebuie să respecte drepturile elevilor înmatriculaţi în respectivele unităţi-pilot şi Statutul elevului: accesul la educaţie, evaluare, transfer, participare la evaluări şi examene naţionale, menţionează Ministerul Educaţiei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







