Ministerul de Interne (MAI) a anunţat, miercuri, că s-au făcut demersuri pentru eliminarea aglomeraţiei la frontiera ungară, iar autorităţile maghiare au renunţat la solicitarea documentelor justificative pentru tranzitarea ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urma refuzului autorităţilor de la Budapesta de a permite tranzitarea Ungariei cetăţenilor români care nu au contracte de muncă în alte ţări europene, oficialii Ministerului Afacerilor Interne din România au iniţiat discuţii cu partenerul maghiar. Discuţiile demarate la începutul acestei săptămâni au avut drept scop eliminarea restricţiilor care au dus la aglomerarea punctelor de trecere a frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, aglomerare produsă în special din cauza documentelor justificative pentru tranzitarea Ungariei solicitate unilateral cetăţenilor români”, a transmis, miercuri, MAI.

Sursa citată a precizat că oficialii maghiari au anunţat că, din noaptea de 16 spre 17 iunie, începând cu ora 00.00, ora Budapestei, respectiv ora 01.00, ora României, sunt eliminate restricţiile de tranzitare a teritoriului naţional al Ungariei pentru toţi cetăţenii români.

”Discuţiile purtate de reprezentanţii MAI cu partea maghiară se înscriu în acţiunile Ministerului Afacerilor Interne din toată această perioadă pentru a asigura cetăţenilor români posibilitatea de a ieşi şi de a reveni în ţară în condiţii cât mai bune. Ministerul Afacerilor Interne îşi exprimă, în continuare, hotărârea de a depune toate eforturile necesare pentru a asigura respectarea dreptului cetăţenilor români la liberă circulaţie, asa cum şi noi respectăm acest drept cetăţenilor unguri”, a mai transmis MAI.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, la începutul şedinţei de Guvern, că autorităţile maghiare au introdus din nou reguli de tranzitare şi nu permit accesul cetăţenilor români care doresc să tranziteze Ungaria în cazul în care aceştia nu au un contract de muncă în original. El a cerut ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să ia legătura cu omologul său maghiar şi, în cazul în care nu renunţă la astfel de măsuri, să fie sesizată Comisia Europeană.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.