Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a achiziţionat, din Olanda, un spital modular de izolare şi tratament, care va fi amplasat la Constanţa. Camioanele care transportă componentele spitalului mobil au intrat, joi, în ţară, pe la PTF Nădlac.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un convoi de autocamioane care transportă Spitalul Modular de Izolare şi Tratament achiziţionat din Olanda de Direcţia medicală a MApN, a intrat joi, 26 martie, în România, prin PTF Nădlac. Spitalul Modular de Izolare şi Tratament va funcţiona ca o secţie extinsă de boli infecţioase a Spitalului Militar de Urgenţă din Constanţa”, a transmis, joi, MApN.

Potrivit sursei citate, această capabilitate medicală militară va fi instalată de structuri din MApN în campusul militar ce va fi amplasat pe terenul stadionului ”Portul” din Constanţa.

Operaţiunile de pregătire a campusului sunt realizate cu sprijinul militarilor din Statul Major al Forţelor Navale, Statul Major al Forţelor Terestre, Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii, Comandamentul Logistic Întrunit şi Direcţia medicală a MApN.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.