Mare parte dintre apartamentele racordate la sistemul centralizat de termoficare al municipiului Ploieşti nu beneficiază de căldură vineri, iar unele dintre acestea nu au nici apă caldă, în urma unei avarii produse la cazanul cu apă fierbinte (CAF) al CET Brazi, unde se produce energia termică livrată în oraş. Primarul Andrei Volosevici afirmă că, cel mai probabil până vineri la ora 15:00, avaria va fi remediată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
O avarie produsă la un cazan cu apă fierbinte a lăsat fără căldură aproape toţi consumatorii din Ploieşti racordaţi la sistemul de încălzire centralizat. Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a declarat pentru News.ro că de 24 de ore se lucrează pentru remedierea avariei.
„Estimăm că vineri, până la ora 15:00, furnizarea căldurii va fi reluată. Este posibil ca acest lucru să se întâmple şi mai devreme”, a declarat Voloseici. 
Conform acestuia, nu sunt afectaţi consumatorii legaţi la două centrale termice de cartier, respectiv câteva sute de apartamente din două cartiere ale oraşului. 
Unele dintre apartamente nu au nici apă caldă. 
Din această toamnă, furnizarea agentului termic în Ploieşti se face de către o firmă pe care Consiliul Local a înfiinţat-o în regim de urgenţă, după ce compania privată care câştigase contractul de termoficare la doar câteva luni de la înfiinţarea sa, în primăvara a cestui an, a sistat furnizarea apei calde, în luna august, refuzând reluarea acestui serviciu şi invocând starea precară a utilajelor din CET Brazi, acolo unde se produce agentul termic furnizat în Ploieşti. CET Brazi a fost trecută de la Consiliul Judeţean Prahova în administrarea autorităţilor din Ploieşti după scandalul furnizării apei calde care a afectat oraşul timp de două luni.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.