Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, s-a referit la contractul-cadru cu furnizorii de servicii medicale private, precizând că nu este vorba de un transfer masiv de paturi de la sistemul public la cel privat, ci de o plafonare care se limitează la un potenţial transfer de cel mult 600 de paturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ioana Mihăilă a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, că fondurile spitalelor publice nu sunt afectate de această măsură. 
 
"Contribuţia personală legiferată şi normată în felul în care a fost propusă de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împreună cu Ministerul Sănătăţii nu afectează fondurile destinate spitalelor publice tocmai pentru că există pentru prima dată în istorie această plafonare a numărului de paturi care pot să treacă din sistemul public în sistemul privat. Deci este vorba pentru prima dată de o plafonare. Creşterea numărului de paturi este limitată, dar nu obligatorie la 5,5% din numărul total de paturi din sistemul România. Adică, din 120.000 de paturi câte există acum în sistemul de sănătate în România în acest moment 5% sunt în sistemul privat şi 95% sunt în sistemul public”, a afirmat Ioana Mihăilă.
 
Ea a menţionat că până la sfârşitul anului 2022 creşterea numărului de paturi în sistemul privat se limitează la 10% din paturile destinate acestui sistem. 
 
"Ce am decis a fost ca până la finalul anului 2022, dacă există solicitări şi există motivări pentru creşterea numărului de paturi în sistemul privat, acestea să se limiteze la 10% din câte sunt acum destinate sistemului privat, adică o creştere de la 5% la 5,5%. Şi acum sistemul privat poate să primească finanţare din Fondul Naţional al Asigurărilor de Sănătate pentru spitalizarea continuă în sistem DRG, dat tot ce se poate întâmpla de acum înainte e ca, pe lângă această finanţare, pentru serviciile acestea de spitalizare continuă sistemul privat să perceapă această contribuţie personală”, a transmis ministrul Sănătăţii.
 
Ioana Mihăilă a menţionat şi care sunt avantajele pacienţilor în această situaţie. 
 
"Avantajele pentru pacienţi sunt că reglementând această contribuţie personală putem avea predictibilitate şi transparenţă, adică la felul în care este reglementată în acest moment pacienţii pot să ştie de la bun început care este devizul estimativ al serviciului medical care le este oferit, ei pot să aibă predictibilitatea de a avea această ofertă financiară timp de cinci zile astfel încât să poată să vadă la mai mulţi furnizori fie de stat, fie privaţi care sunt costurile asociate şi să aleagă în cunoştinţă de cauză, lucru care nu se întâmplă până acum”, a mai afirmat Ioana Mihăilă.
 
Ea a menţionat că nu este vorba de un transfer masiv de paturi de la sistemul public la cel privat. 
 
"Vreau să insist că nu este vorba de un transfer masiv de paturi de la sistemul public la sistemul privat, ci este vorba de o plafonare care dacă este să calculăm matematic se limitează la un potenţial transfer de maxim 600 de paturi, acest transfer nu este obligatoriu şi contractarea pe paturi suplimentare la privaţi se va face în funcţie de anumite criterii, precum insuficienţa serviciilor medicale spitaliceşti în anumite specialităţi, deci nu se face nediscriminator şi necontrolat”, a explicat ministrul Sănătăţii.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.