Tinerii care anul acesta au fost admişi la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” din municipiul Giurgiu şi care au participat la Balul Bobocilor au avut parte, anul acesta, de un „after party” cu concert live, în care câţiva interpreţi de trap au transmis mesaje împotriva şcolii şi a profesorilor. „Am rămas repetent, că am dat în directoare! (...) La fel ca şi tata, vă ţin în teroare”, sunt câteva dintre versurile melodiilor din concertul de după bal. Conducerea liceului susţine că evenimentul a fost plătit de către părinţi, nefiind organizat de şcoală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Petrecerea organizată după Balul Bobocilor a avut loc luna trecută, într-un club din municipiul Giurgiu, iar cap de afiş a fost trapperul Albert Nbn, pe scena clubului urcând şi Yanni şi Umberto. 
În imaginile publicate de observatornews.ro se vede cum tinerii se distrează pe muzica celor trei şi se aud versuri care fac referire la violenţă împotriva profesorilor. „Am rămas repetent, că am dat în directoare! (...) La fel ca şi tata, vă ţin în teroare”, le cântă Albert Nbn tinerilor. 
Conform Observator, concertul a inclus piese ale căror versuri incită la ură, dispreţ, violenţă, consum de droguri ori la agresiuni sexuale şi chiar viol. Aceeaşi sursă precizează că petrecerea a fost organziată din banii părinţilor, care ar fi plătit 7000 de euro pentru eveniment, fără să ştie cine urma să cânte în club. 
„Noi nu avem niciun fel de legătură şi nu participăm, însemnând cadrele didactice. Am văzut şi eu invitaţii, am rămas şi eu siderată. Mi s-a spus că au făcut un sondaj de opinie în rândul bobocilor şi a fost alegerea lor. Efectuăm o anchetă”, a declarat pentru Observator directoarea Colegiului Naţional "Ion Maiorescu", Lucica Ababei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.