Medicul Laura Zarafin, specialist ATI la Spitalul Colentina, critică, într-o postare pe Facebook, transformarea unităţii sanitare în spital COVID şi faptul că, indiferent de specialitate, toţi medicii trebuie să trateze pacienţi cu COVID, întrebându-se de ce Spitalul ”Marius Nasta” poate avea pavilioane pentru pacienţii COVID şi non COVID, iar în cazul Spitalului Colentina acest lucru nu este posibil. ”O fi normal ca ani de aici înainte toţi chirurgii din spitalul Colentina să fie transformaţi în pneumologi şi ATI-iştii să vadă numai insuficienţe respiratorii cu afectări pulmonare de peste 75%? În chirurgia generală se făceau peste 6000 operaţii pe an. În 2020 s-au făcut 50 . O fi normal? O fi normal să blochezi activitatea unui spital cu zeci de mii de pacienţi lunar înainte de pandemie , indiferent de rata infecţiilor ? O fi normal ca o mână de anestezişti să facă gărzi în combinezoane în care ţi se face rău , câte 5-6 pe lună , fără oprire?”, întreabă medicul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Cu acest virus vom fi nevoiţi, cel mai probabil, să învăţăm să trăim. Este posibil să se găsească la un moment dat un antiviral care să fie extrem de eficient şi să nu mai vedem forme critice de boală Covid 19. Totuşi, până atunci, mă întreb dacă vom rămâne tot noi , cei desemnaţi medici "Covid", să vedem numai astfel de pacienţi, indiferent de specialităţile noastre. Nu este normal ca unui spital cum este spitalul Colentina să i se refuze sistematic de un an de zile dreptul de a funcţiona ca spital mixt, indiferent de numărul de infectări. Nu este normal ca neurologii, chirurgii generalişti, urologii, neurochirurgii, ortopezii, gastroenterologii, cardiologii, dermatologii noştri, de fapt toţi medicii, indiferent de specialităţile lor, să trateze numai şi numai pneumonii Covid, să suporte apoi plângeri din partea familiilor care reclamă că nu sunt specialişti în această boală. Asta în timp ce medicii din alte specialităţi din alte spitale au refuzat efectiv să trateze astfel de pacienţi, pe motiv că îşi depăşesc competenţa”, scrie medicul pe Facebook.
Ea întreabă: ”Medicii din spitalul Colentina nu au fost ei forţaţi efectiv să îşi depăşească competenţa zilnic, de mai bine de un an?”
Medicul se mai intreabă care este tratamentul "miracol".
”Adevărul este că nu ştim, nu putem prevedea care om infectat va face o formă uşoară sau medie şi care va face formă critică de pneumonie Covid cu insuficienţă respiratorie , cu hipoxemie severă şi care nu răspunde la tratament. Ştim ce studii există, ştim ce să administrăm, totuşi unii depăşesc momentele critice, alţii nu”, admite medicul.
În opinia sa, ”de bun simţ era ca după un an să fi înţeles toată lumea că în spitalele mari trebuie făcute zone separate pt "Covid” şi "non Covid ", exact pe modelul Institului Marius Nasta” .
Medicul argumentează că Spitalul Colentina are suficiente pavilioane cât să se ocupe de pacienţii lui, inclusiv de cei cu PCR pozitiv pentru SarsCov 2 .
”La spitalul Foişor înţeleg că sunt folosite numai paturile ATI. De ce această dublă măsură? O fi normal ca ani de aici înainte toţi chirurgii din spitalul Colentina să fie transformaţi în pneumologi şi ATI-iştii să vadă numai insuficienţe respiratorii cu afectări pulmonare de peste 75%? În chirurgia generală se făceau peste 6000 operaţii pe an. În 2020 s-au făcut 50 . O fi normal? O fi normal să blochezi activitatea unui spital cu zeci de mii de pacienţi lunar înainte de pandemie , indiferent de rata infecţiilor ? O fi normal ca o mână de anestezişti să facă gărzi în combinezoane în care ţi se face rău , câte 5-6 pe lună , fără oprire? Dacă la spitalul Nasta se poate funcţiona cu pavilioane Covid şi non Covid , de ce la spitalul Colentina nu se poate ?”, se întreabă medicul Laura Zarafin.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.