Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis că de sâmbătă, ora 19.00, purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise este obligatorie, cu excepţia Pieţei Victoria şi a centrului istoric din Timişoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura în spaţiile publice deschise, respectiv: pieţe, târguri, pieţe de vechituri, zone de aşteptare, staţii transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, zonele de promenadă ale oraşelor (cu excepţia Pieţei Victoria din Timişoara şi centrul istoric al municipiului Timişoara), locuri de joacă din parcuri, grădini de vară, la serbări publice, pelerinaje, ceremonii religioase, evenimente sportive, evenimente publice”, arată decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.
 
Potrivit sursei citate, obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani. 
 
„Se exceptează de la aceste măsuri persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută), sportivii care se află pe terenul de sport  precum şi copii cu vârsta mai mica de 5 ani”, mai indică sursa citată.
 
Evenimentele publice şi private se vor desfăşura cu un număr limită de participanţi, iar operatorii economici vor lua măsuri în acest sens.
 
”Evenimentele publice şi private se vor desfăşura cu participarea unui număr de persoane în limita prevăzută de lege cu păstrarea distanţării sociale. Operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi, au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul de locuri pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupune interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul. Se interzice funcţionarea operatorilor economici, (spaţii destinate jocurilor de noroc, terase, cluburi, baruri, şi altele asemenea) în intervalul orar 23,00 - 6,00. Se interzice organizarea târgurilor, oboarelor, iarmaroace şi pieţe de vechituri până în la încetarea stării de alertă”, se mai arată în hotărâre.
 
Prevederile Hotărârii CJSU Timiş devin obligatorii începând de sâmbătă, 1 august 2020, începând cu ora 19.00, pe întreaga perioadă a stării de alertă.
 
Până în prezent, în judeţul Timiş au fost înregistrate 1.291 de cazuri de infectare cu noul virus.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.