Momente de reculegere, coroane de flori şi lozinci din timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 s-au regăsit, miercuri seara, la tradiţionalul marş al suporterilor din Timişoara, care au comemorat evenimentele din urmă cu 31 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Suporterii alb-violeţi au organizat, miercuri seara, Marşul Eroilor, un omagiu pe care aceştia îl aduc an de an celor care s-au jertfit pentru libertate la Timişoara.
 
Aproximativ o sută de de tineri, mai puţini decât în alţi ani, din cauza pandemiei de coronavirus, au pornit pe jos din Piaţa Maria, locul unde s-a aprins scânteia Revoluţiei, şi au mers până la Cimitirul Eroilor. "Cine uită e complice!” este motto-ul cu care oamenii, păstrând distanţarea fizică şi purtând măşti de protecţie, au pornit pe străzile Timişoarei.
 
Tinerii au purtat flori, torţe, steaguri tricolore şi steaguri ale Revoluţiei cu vechea stemă decupată. Tinerii au strigat mesaje precum "Eroii nu mor niciodată”, "Cinste lor, cinste lor, Eroilor” şi "Libertate” şi au făcut semnul victoriei.
 
Lozincile din timpul Revoluţiei, precum "Libertate”, "Timişoara”, "Păcat, păcat de sângele vărsat” sau "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara” au fost, de asemenea, strigate pe străzile Timişoarei, după 31 de ani.
 
Prima oprire a tinerilor a fost, ca întotdeauna, la Catedrala Mitropolitană, apoi tinerii şi-au continuat drumul până în faţa Operei, unde au păstrat un moment de reculegere şi au continuat spre Piaţa Unirii. Drumul a continuat până la Cimitirul Eroilor, unde suporterii s-au recules în locul în care martirii îşi dorm somnul de veci.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.