Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, unitate medicală care tratează cazuri COVID-19, susţine că de aproape o lună capacitatea de primire a pacienţilor confirmaţi cu această boală este depăşită şi arată că reprezentanţii spitalului au cerut în repetate rânduri sprijinul Prefecturii, al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova şi al altor instituţii, însă singurul răspuns a constat în intenţia de a mări capacitarea de primire a Spitalului Judeţean, nu de a mobiliza spitalele suport pentru COVID.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Se vede din statistică că peste trei sferturi din patologia COVID constatată la nivelul judeţului Prahova a fost luată prin secţiile exterioare ale Spitalului Judeţean. În completare, au fost stabilite prin ordin de ministru spitale suport, respectiv Spitalul Câmpina şi Spitalul CFR. Au mai fost stabilite încă două spitale, dar care nu au primit avizele pentru a funcţiona, Băicoi şi Floreşti. În condiţiile astea, capacitatea de primire a pacientului confirmat, care necesită internare, este depăşită zilnic de aproape o lună de zile, se tot semnalează, se gândesc soluţii, s-au semnalat lucrurile astea la Prefectură, la DSP, în şedinţe comune. Rezolvarea a fost tot intenţia de a se mări capacitatea de primire tot a Spitalului Judeţean. Este imposibil de gândit într-o situaţie de criză că poţi să construieşti spaţii noi cu aviz sanitar”, a declarat managerul SJU Ploieşti, Marius Niculescu, miercuri după-amiază, într-o conferinţă de presă.
 
El a precizat că rolul spitalelor suport COVID este de a primi pacienţii confirmaţi şi a menţionat că Spitalul Judeţean Ploieşti, care tratează multe alte patologii, nu poate desfiinţa o secţie pentru a mări capacitatea de primire a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2. 
 
Potrivit lui Niculescu, la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Ploieşti se prezintă zilnic, în medie, 200-250 de pacienţi, dintre care 50-60 de pacienţi sunt testaţi pentru COVID-19, ei corespunzând definiţiei de caz. Dintre cei testaţi, în medie 40% sunt confirmaţi cu boala, ei urmând a fi supuşi mai multor analize, precum CT, RX sau analize de sânge. Pentru toţi aceşti pacienţi medicii de la UPU trebuie să facă nu doar investigaţiile medicale, ci şi demersurile pentru a le găsi locuri în spital.
 
"Nu au unde să fie trimişi. Aici e nemulţumirea medicilor de la UPU pentru că pierd timp foarte, foarte mult în găsirea unor locuri de internare pentru aceşti pacienţi”, a explicat managerul unităţii sanitare. 
 
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, susţine că şefa DSP Prahova i-ar fi spus că medicii ar trebui să îi trimită acasă pe pacienţii suspecţi COVID-19, nu să îi ţină în spitalul care nu mai face faţă numărului mare de prezentări.
 
"Spitalul din Câmpina are peste 300 de paturi, dintre care doar aproximativ 70 sunt ocupate. E adevărat, e nevoie de medici şi la Câmpina, aşa cum este nevoie şi la Ploieşti. Dar iarăşi, este atribuţia DSP să găsească soluţii. Ieri am vorbit cu doamna Loghin (Ioana Loghin, directorul DSP Prahova – n.r.) telefonic care mi-a spus că pacienţii pot fi trimişi acasă, dacă acceptă acest lucru. Ce pacient suspect se duce acasă, la familie, să-i infecteze şi cum îl trimitem acasă şi-l lăsăm... Omul vrea să stea să aştepte rezultatul”, a afirmat Bogdan Toader. 
 
El a precizat că încă din iunie conducerea SJU, şeful UPU, managerul şi directorul medical ai spitalului au trimis adrese către DSP cerând sprijin, însă fără un rezultat concret. 
 
"DSP coordonează situaţia aceasta. Nu pot eu să iau măsuri în locul DSP. (...) am văzut un comunicat al DSP în care spun «vom identifica, vom găsi». După şapte luni de zile noi suntem încă la stadiul de «vom»? Este incompetenţă, nu din partea unui om, din partea instituţiei”, a mai spus Bogdan Toader.
 
Medicii de la UPU din cadru SJU Ploieşti au cerut public implicarea autorităţilor arătând că s-a ajuns în situaţia ca pacienţi care se prezintă la spitalul din Ploieşti, unii cu simptome de COVID-19, sunt nevoiţi să aştepte şi 48 de ore pe un scaun, într-un izolator cu o capacitate de cel mult 20 de persoane, în care intră şi peste 60 de oameni.
 
CJ Prahova a anunţat că a achiziţionat un nou aparat pentru testarea PCR care va mări de cinci ori capacitatea de testare pentru COVID-19 a SJU Ploieşti, iar managerul unităţii medicale spune că pe lângă cei doi bio-chimişti care lucrează aceste teste vor începe să lucreze alţi doi.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.