Până la ora 15.30 au fost înregistrate 272 de sesizări privind ilegalităţi în procesul electoral, fiind constatate 70 de contravenţii şi alte 34 de posibile infracţiuni pentru care poliţiştii au deschis anchete penale, arată comisarul Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne verifică fiecare semnalare de încălcare a legislaţiei privitoare la alegeri pentru a stabili cu certitudine existenţa sau nu a aspectelor sesizate. Mai multe de 30 la sută dintre semnalările de fapte ilegale în legătură cu procesul de vot nu s-au confirmat. Majoritatea semnalărilor sunt din mediul ruaral, respectiv 65 la sută", a spus comisarul Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) într-o declaraţie de presă.

Pentru cele 70 de contravenţii care au fost constatate de angajaţii MAI au fost aplicate 21 de amenzi şi avertismente scrise, în valoare totală de 24.600 de lei.

"Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru continuarea propagandei electorale, fotografierea şi filmarea buletinului de vot, consum şi distribuire de băuturi alcoolice în zona de protecţie a secţiei de votare, prezenţa mai multor persoane în cabina de vot", mai spune Monica Dajbog care, a arată că se fac cercetări şi pentru 34 de posibile infracţiuni.

În judeţul Braşov un membru al comisiei din secţia de votare este cercetat penal pentru fraudă la vot după ce s-a observat că acesta avea sub listele electorale un buletin care deja fusese ştampilat. În Olt, două persoane au fost amendate pentru că au intrat în cabina de vot odată cu alegătorii care primiseră ştampilele şi buletinele. O sesizare similară a fost înregistrată şi în Mehedinţi, însă poliţiştii l-au amendat pe cel care a făcut apelul de urgenţă deoarece informaţia nu a fost confirmată.

În Bucureşti, două persoane au făcut scandal în secţiile de votare. Într-unul dintre cazuri una dintre persoanele reclamate a fost transportată la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia" iar în celălalt caz, persoana care făcea scandal şi se afla în stare de ebrietate a fost amendată cu 500 de lei.

Amenzi au fost aplicate şi în judeţele Cluj, Satu Mare şi Bucureşti persoanelor care consumau alcool în apropierea secţiilor de votare. 

Potrivit MAI, 56 de persoane arestate la domiciliu şi-au exercitat dreptul la vot cu ajutorul urnei mobile, iar 16 au primit încuviinţarea instanţei pentru a se prezenta la secţia de votare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.