Loteria Română: S-a câştigat un premiu de peste 3,7 milioane euro la tragerea Joker, al doilea ca valoare din istoria acestui joc

Loteria Română: S-a câştigat un premiu de peste 3,7 milioane euro la tragerea Joker, al doilea ca valoare din istoria acestui joc

Loteria Română a anunţat că a fost câştigat un premiu de 17,76 milioane de lei (3,74 milioane de euro) la tragerea Joker de duminică, acesta fiind al doilea câştig ca valoare din istoria acestui joc.

Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Năsăud, judetul Bistriţa-Năsăud şi a fost completat cu două variante simple la Joker, preţul acestuia fiind de numai 8,5 lei.

Acesta este al doilea câştig ca valoare din istoria acestui joc. Cel mai mare premiu la Joker a fost câştigat în 2 august 2018 şi a fost în valoare de 20,57 milioane lei (peste 4,5 milioane euro).

Ultima dată, premiul de categoria I la Joker s-a câştigat în 14 octombrie 2018 şi a fost în valoare de 3,84 milioane lei.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispozitie 90 de zile, începând cu data tragerii, pentru a-şi revendica câştigul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră