Locuitorii oraşului Câmpulung din judeţul Argeş nu au apă potabilă marţi, din cauza unei avarii de proporţii produse în noaptea de luni spre marţi la conducta de alimentare cu apă a localităţi. Localnicii primesc apă potabilă adusă cu cisterna, iar spitalele au stoc de apă pentru 24 de ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În cursul nopţii, în jurul orei 01:00, a avut loc o avarie serioasă la conducta de aducţiune apă potabilă în zona Voineşti. Tot oraşul a rămas fără apă potabilă. Echipele de intervenţie sunt pe teren. În cel mai fericit caz, vom avea apă la robinet în cursul acestei nopţi. Dată fiind situaţia, primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, s-a asigurat că în tot oraşul se va distribui apă menajeră cu ajutorul pompierilor. De asemenea, asistenţii sociali vor distribui astăzi apă menajeră şi apă potabilă persoanelor vulnerabile şi persoanelor cu dizabilităţi. Este vorba de peste 300 de persoane”, transmite, marţi, Primăria Câmpulung printr-un comunicat de presă.
Cele două spitale din oraş au rezervă de apă pentru 24 de ore. Trei cisterne ale pompierilor, două de 5000 de litri, una de 9000 litri, şi două cisterne ale unităţii militare CBRN, fiecare de 3500 litri, sunt folosite pentru furnizarea de apă localnicilor.
„ADP acţionează cu două cisterne a câte 1000 l pentru a asigura apă menajeră la: Policlinică, Centrele de Plasament, Centrul Ghica, Centrul de Logopedie, Centrul Start Autism, la căminul de bătrâni şi Centrul de dializă. De asemenea, tot cu ADP vom asigura apă menajeră cetăţenilor care locuiesc în zonele Mărcuşi (Biserica Fundeni), Blocurile Uzinei, Blocul de la Uzina Electrică, str. Târgovistei, str. Valea Româneştilor, şi în toate zonele în care vom avea solicitări de la câmpulungeni”, precizează sursa citată. 
Primarul Municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a făcut apel la toţi comercianţii din Câmpulung pentru a creşte stocurile de apă potabilă din magazine.
În plus, în oraş va fi distribuită apa în opt puncte din toate cartierele.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.