Ministrul Ligia Deca a declarat luni, că primul pilon sub care subsumează o serie întreagă de reforme este creşterea calităţii în educaţie şi reducerea analfabetismului funcţional. Ea a anunţat că se înfiinţează Centrul Naţional pentru formare şi dezvoltare în cariera didactică şi că o+pentru prima dată avem acest program naţional care îşi propune să adreseze direct problema analfabetismului funcţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Primul pilon sub care subsumăm o serie întreagă de reforme este creşterea calităţii în educaţie şi reducerea analfabetismului funcţional”, a spus ministrul Educaţiei. Ligia Deca a precizat că ştiu din studiul PISA că 5 din 10 elevi de vârstă de 15 ani au competenţe matematice, respectiv în domeniul ştiinţelor, sub nivelul minim de performanţă, adică nu pot utiliza gândirea logică în situaţii cotidiene sau nu pot explica fenomene sau procese ştiinţifice familiare”, a spus Deca.

4 din 10 elevi, tot de 15 ani, au competenţe de lectură sub nivelul minim de performanţă, adicîă citesc un text şi nu pot formula concluzii.

2 din 10 participanţi la examenul de bacalaureat nu l-au promovat şi mai ştim că 3 din 10 profesori de ştiinţe pun rareori în legătură lecţiile sau partea teoretică cu ceea ce pot observa elevii în viaţa de zi cu zi, iar 6 din 10 nu au participat la niciun curs de predare a ştiinţelor cu metode moderne în ultimii doi ani, a spus ministrul.

Ligia Deca a anunţat că prin acest cadru normativ, ”cadrele didactice vor trebui să obţină 15 credite transferabile, care pot fi luate în calcul şi pentru alte programe de formare” şi acestea vor fi împărţite pe trei paliere, 5 credite pe planul naţional de formare continuă în cariera didactică, acele nevoi naţionale de formare, precum cele digitale în perioada covid sau de a lucra în clase cu copii cu cetrinţe educaţionale speciale, iar o treime din aceste credite vor trebui obţinute pentru cursuri în corelare cu specificul comunităţii şcolare deservite, cum arată elevii dintr-o şcoală şi ce nevoi au şi o treime rămâne la latitudinea profesorilor.

”Se înfiinţează Centrul Naţional pentru formare şi dezvoltare în cariera didactică, este un centru cu rol de coordonare metodologică pentru centrele pentru cariera didactică, care preiau Casele Corpului didactic”.

”Ne dorim ca pentru a ajunge la acest parcurs de formare continuă bine coordonat cu nevoile elevilo şi sistemului şcolilor să avem acest centru naţional care să poată avea expertiza şi să poată ajuta cadrele didactice şi şcolile”, a spus ea.

”Există şi un program naţional de formare pentru cadrele didactice, specific pentru a adresa nivelul de alfabetizare funcţională a elevilor”, a mai anunţat Ligia Deca. 

”Pentru prima dată avem acest program naţional care îşi propune să adreseze direct problema analfabetismului funcţional”, a afirmat ea. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.