Legea pensiilor este finalizată, iar autorităţile lucrează în prezent la legislaţia subsecventă, a declarat luni ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, care a subliniat că se fac simulări pe trei formule de calcul pentru a opta ulterior pentru cea mai avantajoasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Proiectul de lege este finalizat încă din luna octombrie. Dar facem simulări pe trei formule de calcul ca să vedem până la urmă care este cea mai avantajoasă. (...) Se lucrează inclusiv la legislaţie subsecventă. Legea pensiilor este finalizată, dar mai avem legislaţia subsecventă la care încă lucrăm”, a declarat luni ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Lia Olguţa Vasilescu a participat luni la o întrunire a Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.

”Nu sunt foarte multe nemulţumiri. M-am bucurat să constat că, faţă de ceea ce se spune în spaţiul public, reprezentanţii pensionarilor chiar apreciază faptul că s-au făcut majorări de pensii în ultimul an, în anul 2017. I-am rugat, de asemenea, să constituie un grup de patru persoane, de persoane care să fii lucrat înainte în sistemul de pensii”, a precizat oficialul.

Ministrul Muncii spune că s-au făcut până acum simulări pe câteva mii de pensii şi vor continua ”tocmai ca să nu avem niciun fel de surprize”.

În opinia sa, Legea pensiilor din 2009 poate nu ar fi fost atât de ”proastă”, dar au fost făcute foarte multe corecţii în Parlament care nu au făcut altceva decât să adâncească inechităţile din sistem.

Ea afirmă că pensionarii vor primi maximum cât poate suporta bugetul de stat pentru sistemul de pensii.

”Pensia minimă în România e 520 de lei, începând de anul trecut, iar anul acesta urcă la 640 lei din luna iulie. Nu ştiu ce a declarat doamna premier”, a precizat ministrul Lia Olguţa Vasilescu.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a spus, la România TV, că pensia minimă va creşte anul acesta de la 5.200 lei la 6.400 lei.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.