Judeţul Argeş, care la sfârşitul lunii iulie raporta şi peste 120 de infectări cu virusul SARS-COV-2 în 24 de ore, a reuşit să scadă rata de îmbolnăvire raportând, sâmbătă, 10 persoane nou diagnosticate în 24 de ore. În contextul reducerii numărului de noi infectări şi al închiderii focarului de CoVID-19 de la Spitalul de Psihiatrie „Sfânta Maria”, din comuna Vedea, autorităţile au anunţat că şcolile din această localitate, inclusă iniţial în scenariul roşu, vor începe anul şcolar cu elevii în bănci.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Judeţul Argeş, al doilea la nivel naţional care a depăşit cinci mii de infectări cu SARS-CoV-2, după Suceava şi care la sfârşitul lunii iulie raporta şi peste 120 de îmbolnăviri cu COVID-19 zilnic a înregistrat, sâmbătă, 10 noi bolnavi de COVID-19, numărul total al celor infectaţi în acest judeţ de la începutul pandemiei fiind de 5 258. Autorităţile din judeţ raportează că 4 797 de argeşeni au fost vindecaţi şi au fost înregistrate şi 222 de decese din cauze asociate COVID-19.
 
În judeţul Argeş toate unităţile de învăţământ vor începe cursurile pe scenariile verde şi galben
 
Autorităţile judeţene au decis şi cu privire la modul în care vor funcţiona unităţile de învăţământ din comuna Vedea, unde Direcţia de Sănătate Publică raporta, la începutul săptămânii, o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 7,86 la o mie de locuitori. 
 
„Întrucât focarul  de CoVID-19 de la Spitalul de Psihiatrie „Sfânta Maria”, din comuna Vedea a fost închis, s-a aprobat, la propunerea consiliilor de administraţie ale unităţilor şcolare, deschiderea anului şcolar 2020-2021 potrivit scenariului I – prezenţă fizică în clasă, pentru toate şcolile din comuna Vedea” a transmis, vineri după amiază, Prefectura Argeş.
 
Anterior, Prefectura Argeş a transmis, joi, că localitatea Vedea „se află în probabilitatea începerii cursurilor pe scenariul roşu” precizând că membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii Urgenţă vor decide cu privire la situaţia acesteia.
 
Autorităţile judeţene au aprobat de asemenea scenariile de funcţionare a celor 21 de unităţi particulare de învăţământ preuniversitar din judeţul Argeş. Astfel,  14 dintre acestea îşi vor desfăşura cursurile potrivit scenariului verde, cu prezenţa elevilor în clase, iar vor funcţiona după scenariul galben. Prin urmare, în judeţul Argeş toate unităţile de învăţământ vor începe cursurile pe scenariile verde şi galben. 
 
De asemenea, nu  vor fi organizate festivităţile tradiţionale de deschidere a anului şcolar, urmând ca fiecare clasă să realizeze propria activitate de deschidere a cursurilor, în prezenţa elevilor şi a cadrelor didactice, au mai decis autorităţile din judeţ.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.