Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Timis a dat zece amenzi unor persoane care au participat la protestul de duminică după-amiazaă şi nu aveau mască de protecţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Au fost date zece amenzi în valoare totală de 2.500 de lei, la protestul de duminică. Motivul este nepurtarea măştii de protecţie", a anunţat Cristian Marc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Timiş.
 
Sute de persoane s-au adunat duminică după-amiaza în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de măsura de instituire a carantinei în Timişoara şi în cele patru comune periurbane, Moşniţa Nouă, Giroc, Dumbrăviţa şi Ghiroda. 
 
Timişoara a intrat în carantină noaptea trecută, pentru o perioadă de 14 zile, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.