Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că nu este de acord ca directorii de şcoli să fie aleşi de colectivul de profesori şi că este imposibil ca pentru aceştia să se organizeze concurs în vară, deoarece în acea perioadă calendarul examenelor este unul foarte încărcat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat dacă propunerea ca directorii de şcoli să fie aleşi de colectivele în care aceştia activează, şi nu prin concurs este o propunere bună, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu este de acord cu această idee.

”Dacă vorbim despre directorii de şcoli, putem discuta de problema ridicată de dumneavoastră şi despre când şi cum va fi concursul. Ministrul Educaţiei a propus ca în această perioadă să aibă loc concursul de directori în învăţământul preuniversitar. Mi-a spus informal, pentru că nu e treaba preşedintelui, ci ca o persoană care provine din sistem mi s-a părut o idee foarte bună. Ideea de a alege din colectiv directorul nu mi se pare o idee foarte bună. Dar dacă ne uităm bine, cele două chestiuni nu se contrazic”, a declarat Iohannis.

Preşedintele a mai spus că perioada de toamnă este potrivită pentru organizarea unui concurs pentru directorii de şcoli.

”Când ar trebui să fie concursul? Cred că această perioadă e foarte bună. Peste vară este imposibil să faci examen pentru directori, pentru că ei sunt prinşi în toate comisiile de bac, evaluare şi aşa mai departe. Mi se pare ciudat că sunt unii care au avut funcţii în domeniu vin si spun acum că vara e o perioadă bună pentru organizarea de examen pentru directori. A doua chestiune, despre cine ar trebui să fie director. Cred că preselecţia se face în colectivul de dascăli. Dacă ne uităm bine, în majoritatea cazurilor se prezintă la examen o singură persoană. În multe colective există deja percepţia că o anumită persoană e potrivită. Există, sigur, şi situaţia când în colectiv sunt mai multe persoane dornice de afirmare şi atunci sunt doi- trei candidaţi, iar atunci e concurenţă şi se obţine un câstig pentru şcoală”, a declarat Iohannis.

Klaus Iohannis a participat, luni, la o dezbatere pe teme de învăţământ care a avut loc la Universitatea de Vest din Timişoara cu ocazia deschiderii noului an universitar 2016-2017.

În judeţul Timiş, concursul pentru directorii de şcoli este programat să aibă loc în data de 12 octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.